Multe mai vede omul pe pământ cât timp trăieşte.
Asta dacă vrea să vadă şi dacă este interesat de acest lucru.
Interesant este însă câte vede omul în curtea
celorlalţi, lăsând să se adune în propria ogradă grămezi întregi de gunoi. Pe care le ignoră cu o constantă
nemernicie, crezând că “la el acasă” poate face
orice. Ignoră însă şi mirosul pestilenţial pe care acest gunoi îl emană, creând un disconfort vecinilor, care binenţeles că
atunci când încearcă să rezolve această problemă în mod amiabil, se transfomă
imediat în nişte veritabili nesimţiţi, care „îşi bagă nasul unde nu le fierbe
oala”.
Alţi oameni consideră că li se cuvine totul. Deşi
stau cu mâinile în sân, nu se complică şi nu ridică nici măcar un pai. Dar atunci
când apare ceva la orizont, ridică imediat pretenţii. Dacă este ceva bun, este o
obligaţie pentru cel care a făcut totul posibil de a împărţi beneficiile. Dacă
însă rezultatele sunt cu un final mai nefericit, nici usturoi n-au mâncat,
nici gura nu-le miroase. Se potriveşte de minune cu zicala: „la plăcinte
înainte, la război inapoi”.
Există şi oameni care cred că ei muncesc cel mai
mult, că sunt exploataţi, deşi stau ancoraţi în anumite limite impuse de ei
înşişi şi s-au obişnuit cu confortul şi rutina de zi cu zi. Doamne fereşte să
le ceri să facă altceva, deşi cade în sarcina lor. Apare inerent întrebarea: „de
ce trebuie să fac tot eu asta?”. Şi caută motive peste motive prin care să
demonstreze cât de mult muncesc ei şi că nu este treaba lor să facă acel lucru. Îţi sugerează şi cine trebuie să o facă. De acolo, din scaunul comod care
a prins deja forma fundului.
Fuga de responsabilitate este un alt subiect de
discuție în tot monologul ăsta. Ne place când cineva își asumă anumite
responsabilități, când își asumă riscuri, implicându-se în acțiuni care
presupun efort și muncă, neștiind dacă rezultatul final va fi și unul pe
măsură. Iar dacă totul iese bine, meritul este al echipei. Dacă iese nașpa,
ghiciți în capul cui se sparg toate oalele. DA, ne place să culegem
beneficiile, dar nu ne place să ne asumăm riscuri și responsabilități.
În urmă cu ani de zile cineva mi-a spus: „prinde-te de sacoşă şi pune mâna pe cartofi,
că nu se umple singură”. Şi câtă dreptate a avut.
Concluzia
este următoarea: dacă pui osul la
treabă, se văd şi rezultatele! Deci: LA MUNCĂ, NU LA ÎNTINS MÂNA!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu