sâmbătă, 22 februarie 2014

Despre ticuri verbale şi persoane enervante

Am început să conştientizez aceste ticuri verbale undeva pe la vârsta de 18 ani, odată cu începutul studiilor la Academia de Poliţie.
Cert este că dacă nu îţi atrage cineva atenţia cu privire la o expresie pe care o foloseşti prea des şi când nu se impune, singur nu îţi dai seama. O altă modalitate este să îl auzi  pe cel din faţa ta repetând ceva în mod obsesiv şi să realizezi că şi tu îi poţi stresa pe alţii în acest mod.
Unul dintre ticurile mele verbale este ca în discuţiile cu prietenii să repet la două, trei propoziţii întrebarea: Întelegi? Înţelegi? Indiferent dacă explic ceva sau adresez o întrebare, invariabil apare şi: Întelegi? Înţelegi?
Pe la începuturile anilor 2000 aveam un coleg de birou, colonel, care rostea din minut în minut: aşa, aşa. Ajunsesem să cred că face lucrul acesta în mod intenţionat, pentru a trage aer în piept.  Aşa-ul auzit de sute de ori pe zi în acea perioadă mi-a mâncat zilele şi ajunsesem să capăt o intoleranţă la acest cuvânt. Evitam ca în vorbele mele să îl folosesc, de teamă si nu mă molipsesc şi eu.
Putem face o întreagă apologie despre aceste ticuri verbale, însă vă voi plictisi repede. Cu siguranţă aveţi şi voi parte de cel puţin un astfel de defect. Ori vă aparţine ori vă întâlniţi cu cineva care îl deţine.
Partea cea mai interesantă, care la început este amuzantă, dar ulterior devine enervantă pentru cei din jur, este însă ticul verbal conştient, voit. Iar el trebuie legat în mod direct şi cu persoana care face acest lucru.
Câteodată foloseşti un cuvânt sau o expresie pentru a exprima o situaţie, o anumită stare personală care te-a marcat. Acest laitmotiv al existenţei tale efemere ilustrează atât de bine ceea ce ai trăit, încât tu şi prietenii tăi, entuziasmaţi, îl folosiţi din ce în ce mai des. Oriunde şi oricând. Şi cu orice ocazie. Şi să nu credeţi că discutăm aici de cine ştie ce vorbe geniale.
O perioadă bună am folosit în gaşca noastră de la Academia de Poliţie expresia: atât, atât!
Conform dictionarului explicativ al limbii române, cuvântul atât poate fi folosit cu numeroase sensuri. Credeţi-mă, la noi niciunul dintre acestea nu se regăsea. Utilizam cuvântul atât aproape pentru fiecare situaţie - terminam înviorarea: atâââttt!!!; plecam în învoire: atâââttt!!!;  chiuleam de la ore: atâââttt!!!; respiram: atâââttt!!!  
        Cum a intrat în viaţa noastră cotidiană şi a fost uzat la maxim, aşa de repede şi pe nesimţite a ieşit din vocabularul nostru.  Atâââttt!!!  a fost înlocuit de băjeţii de băjeţi! Expresie care făcea referire la noi şi pe care o foloseam pentru a ne alinta sau pentru a arăta cât de băjeţi de băjeţi suntem!
      Cred prin fazele astea de mai sus trece orice tânăr care încă mai cochetează cu adolescenţa. Îşi au farmecul lor de care îţi vei aminti permanent cu plăcere.
           Să trecem la categoria grea: ticuri verbale făcute intenţionat de persoane enervante! Care au un scop bine definit.
           Vrei să nu te uite lumeaVrei să transformi o discuţie monotonă într-una plină de viaţă, chiar dacă deviezi de la subiectul principal? Nu ai nimic de spus, dar trebuie să te bagi în seamă?
           SIGUR CĂ DA!!! Iată cum trebuie să procedezi:
         Să spunem că te afli la un curs în care formatorul se chinuie să explice participanţilor anumite concepte. Vrea să îşi atingă scopul şi pentru asta foloseşte tehnici care să capteze atenţia. După vreo două ore, în care era să aţipeşti de câteva ori, trage concluziile şi face recapitularea. Vrea să treacă la un alt nivel. Şi alt subiect.
  - Aveţi ceva neclarităţi? Putem trece mai departe?
/    - Doamnă, ne mai puteţi explica ce este cu empatia? Nu am înţeles termenul… întreabă unul dintre cursanţi, faţa lui exprimând o nedumerire nevinovată care cere explicaţii suplimentare. Nu a înţeles şi pace.
            Pentru a veni în întâmpinarea solicitării, expertul face clarificările necesare. Doreşte ca toţi cei din faţa lui să fie pe deplin lămuriţi. În acest fel are conştiinţa împăcată că şi-a făcut treaba cum trebuie. Ce vrei, îşi spune în mintea lui, sunt unii mai greu de cap. Şi mai sunt şi poliţişti. Auzi, ce înseamnă empatia. După vreo 10 minute de explicaţii, formatorul solicită un nou feedback. Indubitabil apare şi acesta:
   -Şi totuşi eu nu am înţeles ce înseamnă empatia!!! …aceeaşi faţă nevinovată, care însă de data asta cere palme. Multe.
            Ceilalţi din jur empatizează cu eternul nelămurit.
            Formatorul, în mintea lui, se revoltă: Proşti, proşti, dar mulţi! Şi pe deasupra şi nesimţiti!!!

SIGUR CĂ DA!!!   a devenit laitmotivul ultimilor ani.  Această expresie îşi trage originile din istorica provincie a Vasluiului, însă nu pot furniza mai multe date despre modul concret în care a apărut. Folosirea lui se extinde pe zi ce trece de la judeţ la judeţ, iar diseminarea este asigurată de eternul meu coleg nelămurit. Din Vaslui, bineînţeles.
În toate comunicările purtate, prin orice mijloace, apare verbalizată expresia SIGUR CĂ DA!!! La începutul şi finalul discuţiilor, inclusiv cele telefonice, a conversaţiilor prin poşta electronică şi în orice moment în care judeţul Vaslui trebuie să îşi justifice existenţa.
Pentru a ilustra ambele părţi atât cea enervantă, cât şi cea frumoasă a lucrurilor (depinde în ce tabără te situezi), să ne imaginăm următorul dialog pe parcursul unui seminar (inspirat din fapte reale):
Acum, este timpul unui feedback din partea voastră. Aveţi întrebări şi sugestii?
- Cofibric!
- Poftim?
- E timpul de pauză de cafea.
- Mai târziu. În 10 minute.
- Doamnă formator, eu am o întrebare. Pot să v-o pun? 
- Bineînţeles.
- Ce înseamnă advocacy? Şi care este legătura acestui termen cu empatia? Şi apropo: ce este empatia?
- Poftim?
- SIGUR CA DA!!!

Închei aici povestirea întrucât trebuie să mă documentez. O să mă sune telefonul curând şi va trebui să explic „poporului” din Vaslui ce înseamnă laitmotiv şi feedback.  SIGUR CA DA!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu