"Lasă-mă și pe mine un pic să mă încălzesc de la tine, Pavele…"

     Pentru o bună perioadă a copilăriei mele, toată familia formată din tata, mama, fratele meu și eu, am dormit în ditamai patul care se afla în dormitor. Pat care avea și o ladă, lipită de o latură a acestuia şi în care se țineau cele trebuincioase a dormi: saltele, pături, cearceafuri, pijamale etc.

     Ordinea de așezare în pat era aceeași zi de zi: eu așezat la marginea de la ladă, mama, fratele meu și tata care stătea la marginea cealaltă a patului. 

     Spuneam că eu eram încadrat de ladă și de mama. Multe seri adormeam cu fața la ladă, care îmi oferea certitudinea faptului că nu voi cădea niciodată din pat. În alte dăți, adormeam cu fața spre mama, care îmi oferea siguranța că nu mi se va întâmpla nimic rău pe parcursul somnului. Eram mic copil, dar îmi aduc aminte foarte clar cum mama, în fiecare seara, înainte să adormim, fiind așezați în ordine în pat, mă mângâia pe creștet, spunea TATĂL NOSTRU și apoi îmi făcea cruce pe cap, de trei ori. 

     Fratele meu, Laur dormea între mama și tata. În ciuda a ce cred unii dintre voi, să știți că nu îl invidiam. Îmi iubeam lada de care îmi propteam des nasul și nu aș fi acceptat să îmi schimb locul. Pentru nimic în lume. Ulterior, la peste 20 de ani de la acele momente, într-o discuție cu fratele meu, acesta îmi spunea: Ferice de tine că ai stat lângă ladă, că eu, aproape în fiecare noapte, mai ales vara, mă sufocam de căldură, între mama și tata. Nu discutăm aici de căldura sufletească.

     Tata. Dormea la margine, fiind apărătorul graniței cu abisul ce sălășuia după terminarea patului. Veșnic plin de energie și câteodată, în timpul somnului, sursa unor zgomote ciudate. De multe ori visele mele se modelau după sforăitul lui tata, în funcție de tonalitatea acestuia – iar când mă trezeam speriat în miez de noapte, mama mă liniștea și adormeam la loc.

    Tata - situat la ecuator. Mama – un adevărat pol al frigului. Cam așa gândeam atunci. Și acum aud:

- Florentina, ce tot pui sloiurile ale reci pe mine! spunea tata ofuscat de faptul că mama găsea mai în fiecare seară de iarnă, pe sub plapumă, calea spre picioarele calde ale tatei, de care le lipea pe cele proprii, pentru a se bucura de căldura pe care o emana tata.

- Lasă-mă și pe mine un pic să mă încălzesc de la tine, Pavele ... răspundea Florentina, pe un ton care dovedea necesitatea folosirii unei surse de căldură, cu un glas căruia Pavel nu putea să îi reziste. Nu de alta, dar și mie mi se topea inima de milă. Darămite lui Pavel.

    De fiecare dată tata comenta când mama îi fura din căldură. Dar erau doar comentarii de început și în ciuda „sloiurilor de gheață” pe care Florentina le lipea de el, accepta de fiecare dată transferul de energie. 

    Mic copil nu prea înțelegeam de ce picioarele mamei sunt așa de reci. În dese rânduri le atingeam, iar frigul care venea dinspre ele mă convingeau că nu minte. Nu înțelegeam însă şi de ce tata era așa de cald. În fine, un mare mister. Dar totul s-a lămurit cât de cât ulterior, când la rândul meu am devenit sursă de căldură.

    De când îmi cunosc soția și împărțim același pat, am aflat că picioarele mele le-au moștenit pe ale tatei. Cum se termină vara și apar temperaturile mai scăzute, colega mea de apartament cotrobăie cu piciorușele ei prin pat și le lipește acerb de ale mele

- Ce calde sunt picioarele tale, Mădăline! îmi spune de fiecare dată

- Mdea… și ale tale reci, reci. Hai încălzește-te... accept cu stoicism furtul de căldură. Aveam în trecut exemplul pozitiv al tatălui meu, însă renunțasem la protestele formale, exprimate verbal de acesta.

     Încă îmi este neclar de ce sunt așa de reci și picioarele soției. Medic fiind, aceasta îmi dă mereu explicații - de vină cică ar fi proasta circulație periferică a sângelui (sper că am citat bine).

     În fine. Accept bucuros de fiecare dată să reprezint un suport călduros pentru colega mea de apartament. Deși nu înțeleg de ce trebuie să transfer atâta căldură cu titlu gratuit. Măcar de-aș putea să montez un aparat de măsură pentru a-i arăta soției mele cât “mă sacrific” eu pentru ea.

Dar toată această discuţie de final este desuetă. E doar de complezenţă. Ştiu că nu are rost să protestez. Asta este unul dintre rolurile pe care bărbaţii le au în familia mea extinsă. Şi acum îmi sună în urechi vocea mamei: Lasă-mă și pe mine un pic să mă încălzesc de la tine, Pavele…