Dacă nu v-a plăcut cartea ...

Gara din comuna Teleajen, județul Prahova,  anul 1995, într-o zi de septembrie.

Un șir de soldați, toți îmbrăcați în uniforme albastre, merg unul în spatele celuilalt. Parcă sunt niște roboți. Dacă îi privești mai atenți, observi că au echipamentul complet asupra lor: armă, sac de merinde, ranița, casca etc... Toți sunt foarte tineri, abia ieșiți din adolescență. Printre ei, câțiva ofițeri, cu gradul de locotenenți, la fel de tineri, care îi îndeamnă blajin.

Este un soare arzător, ceasul arată orele 15.00 și pe fețele celor aproximativ 300 de soldați se citește oboseala și dezamăgirea. Sunt plecați într-un marș forțat de la 7 dimineața. Au cutreierat toate dealurile din zonă, împinși din spate de ordinele ofițerilor. Acum sunt pe drumul de întoarcere și mai au câțiva kilometri până la cazarmă. Mai trebuie să reziste încă un pic. Printre acești soldați mă număram și eu.

Cum am intrat în Gară, comandantul de batalion ordonă să grăbim pasul. Fugim ușor cu toți, într-un ritm cadențat. Lumea din gară ne privește. Cu milă, sau poate așa mi se pare mie.

Eu fac parte din ultimul pluton al companiei a treia din batalion. Eu și colegii mei suntem printre cei din urmă din lungul șir. Nimeni nu zice nimica.  În zgomotul bocancilor făcuți pe caldarîm, gâfâitul nostru și zdrăngănitul armelor care se loveau de baionetele prinse la centură sau de sacul de merinde, auzim o voce bătrânească:  - Ehehe, copiii mei... dacă nu v-a plăcut cartea...

Vorbele astea ne-au trezit pe mine și alți 4 soldați, care le-am auzit, din starea de amorțeală psihică în care eram.  Ne-am uitat cu toții să vedem cine a spus asta. Vedem o bătrână care ne privea cu compasiune și ne-am dat seama că ea este. Câteva priviri aruncate între noi și ne-am hotărât. Trebuia să îi cerem socoteală pentru ceea ce a spus. Ieșim din formație și ne îndreptăm către ea. Se aude ca un tunet vocea locotenentului comandat de pluton: Soldați, înapoi în formație, marș!

Am ieșit din gara Teleajen și revenim la ritmul normal de mers. Locotenentul, se apropie de noi și ne împacă:
- Măi băieți, ce aveați cu bătrâna, că ea nu știa că voi sunteți studenți!
- Bine domnule locotenent, dar la cât am învățat cu toții să intrăm la Academie și de 2 săptămâni facem instrucție. O să fim polițiști, nu soldați. Și baba aia de ce vorbea prostii?
- Momentan sunteți studenți la fel ca mine. Numai că eu sunt anul 4 și voi abia ați intrat în anul I. Mai aveți destui ani de mâncat pâine în școala asta. Ăsta este abia începutul. Aveți răbdare!
          Și mare dreptate a mai avut locotenentul, de fapt colegul nostru mai mare. Era abia începutul!