În urmă cu câțiva ani îmi povestea fratele meu o întâmplare de când muncea în Italia. Nu este ceva ce am trăit eu în mod direct, însă încerc să descriu cât mai în amănunt modul în care mi-a fost relatată.
Fratele meu avea în Italia un prieten gurmand. Tot român, bineînțeles. Pasiunea pentru mâncare îl făcuse destul de „solid”.
Știți cum e la români … mâncarea de acasă este sfântă. Prietenul nostru primea periodic pachete consistente cu alimente și mâncare gătită a la România. Avea o plăcere deosebită: să mănânce ca la mama acasă.
Toate bune și frumoase până aici. Însă, românașul locuia într-un bloc cu patru etaje, printre italieni. Și nu de multe ori casa scării blocului se umplea de miresme care mai de care mai îmbietoare. Sau poate că nu, pentru unii.
Într-o zi, desfăcând pachetul pe care tocmai îl primise prin autocar de la mămica, prietenul nostru a rămas mut de uimire: primise și câteva kilograme de burtă de vacă 100% naturală. EXTRAORDINAR. I s-a făcut pe loc poftă de ciorbă de burtă și a fugit în bucătărie, la cratiță.
Pentru cine nu știe, când pregătești ciorba de burtă, mai ales când o fierbi… mirosul nu este pe placul tuturor. Și astfel iar, scara blocului a devenit un spațiu în care mirosul de mâncare, acum de burtă fiartă, era foarte pregnant. A, da… să nu uit…era vara, la prânz și o căldură infernală.
La un moment dat, nemaiputând suporta mirosul, un italian iese din apartament și urlă pe sală:
- Ma…che puzza, che puzza??? ..alarmând vecinii din bloc, în încercarea de a pregăti o mică revoltă împotriva celui care, în opinia lui, îi otrăvea cu mirosul acela pestilențial.
Auzind forfotă și zgomot pe sală, românul nostru își scoate corpul agabaritic din apartament și urlă la rândul lui:
- Che puzza, che puzza....Non puzza niente. Questa e odore de mangiare!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu