Povestea asta este dedicată unui prieten, Emonoil (cum îi zic eu) care își serbează ziua de naștere. Azi împlinește doar 36 de ani. LA MULȚI ANI!!!
Erau vremurile când Emonoil avea în jur de 22 de ani, iar eu „descălecasem” în Iași de circa vreun an.
Emonoil era printre puținii din grupul nostru de prieteni care avea mașină. Și de multe ori pica păcatul pe el (nu că l-am fi forțat noi sau că nu ar fi vrut el) să facă pe șoferul, mai ales în zilele de week-end, când seara, mai ieșeam la distracție.
În aceea perioadă Emonoil a fost unul dintre cei care a contribuit în mod decisiv la sporirea profiturilor celor care produceau bere fără alcool. Ne uitam la el (pasagerii din mașină) și nu ne venea să credeam câte doze de Schlossgold (era printre puținele sau chiar singura marcă de bere fără alcool existentă la începutul anilor 2000) poate să toarne în el.
Tot în aceea perioadă am aflat de la Emonoil că totul trebuie plătit nemțește, până la ultimul bănuț (cred că LIDL a învățat faza asta de la el … trebuie să-i plătească drepturi de autor). Tot pe principiul asta, Emonoil era și cu benzina. Avea obiceiul să îi mai lase pe pasageri, la 2 noaptea, la câteva sute de metri de casă, pe principiul: NU MAI AM BENZINĂ!!!
Într-o astfel de seară, mi se întâmplă și mie lucrul asta. Ajungem în cartierul în care locuiam (Tătărași-Ciurchi). Mai avem circa vreo 200 de metri până la blocul meu. Deodată, Emonoil oprește mașina și îmi spune:
- Mădălin, te las aici. Te duci pe jos până acasă!
Nici în gând nu îmi trecea să părăsesc mașina până în fața blocului și contracarez:
- Emonoil, mai ai câteva sute de metri…
- Nu mai am benzină. Se termină, face el
- Știi ceva? Eu nu mă dau jos. Du-mă acasă. Ce mă lași în plină noapte aici. Mai ai un pic până la mine… îi zic eu pe un ton dur și supărat, care pe Emonoil încă îl impresiona la vremea aia.
- Da’ cu benzina cum facem? … replică Emonoil
- Lasă mă, îi zic eu pe același ton serios, îți fac eu un plin de benzină zilele astea.
Emonoil nu știa că am un talent de a spune cele mai mari minciuni, pe un ton cât mai serios cu putință și pornește mașina. Eu nu știam cum să ajung cât mai repede la pat, însă nu puteam să nu mă gândesc la cei 20 de ml de benzină pe care îi va consuma cu mine. Îmi repet în gând: „un plin de benzină. Vezi poate uiți până dimineața”.
La prima reîntâlnire, Emonoil credea că o să îl rog să mergem la prima stație peco ca să îi fac plinul. Evident că nu am făcut asta Mi-a readus aminte el, dar nu i-am dat atenție:
- Așteaptă mult și bine plinul ala. Mai ai de făcut multe drumuri de 100 de metri ca să îl câștigi….
A încercat mai multe rânduri să mă convingă să îmi țin „promisiunea”, însă până la urmă a renunțaț. Cel puțin așa cred eu…
Emonoil, îți urez LA MULȚI ANI!!!
Și îți mai urez să aștepți câți mai MULȚI ANI plinul ală de benzină. Ca să putem vorbi de el și când o să sărbătorești 90 de ierni!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu