Iunie 1996. Mai erau 3-4 zile și se termina primul an de Academie. Ne aștepta prima mare vacanță. Vacanța de vară. Toți studenții de anul I, printre care eram și eu, așteptau cu nerăbdare plecarea acasă. Eu stăteam la etajul 2 într-un corp de clădire cu 4 etaje. Împreună cu studenții din plutonul meu ocupam 3 camere, una lângă alta. Se simțea deja aerul de vacanță pe palierul nostru. Eram mai relaxați, începusem glumițele mai deplasate unii cu ceilalți. Asta cred că a fost și cauza pentru care între mine și câțiva colegi dintr-o cameră alăturată a început un mic conflict. Mult spus conflict, de fapt un joc de-a șoarecele și pisica.
Trebuie să menționez că printre cei cu care mă tachinam se aflau și doi bucureșteni (n-am nimic cu etnia asta) care tot făceau aluzii … că noi ăștia din provincie în sfârșit o să plecăm acasă. Eu le răspundeam în dodii și la rândul meu le ziceam câte ceva „de dulce”.
Tot pornind de la contrele astea verbale, ajunsesem și la alte poante destul de nevinovate … de exemplu, noaptea le mânjeam clanța ușii cu pastă de dinți (ce vreți … glume de tabără de gimnaziu). Și așa dospea „starea conflictuală”.
Zeze era unul dintre colegii mei bucureșteni. Măi, măi … ce mândrețe de bărbat era: înalt, brunet, cu freza aranjată tot timpul, îmbujorat la față numai atât cât trebuia, trăsături fine, alură impozantă, ce vreți… visul oricărei femei. Băiat bun în general, dar câteodată cam îngâmfat și zeflemist … spuneam că e bucureștean, iar asta era la el o adevărată virtute. Parcă îl aud și acum, cum mă întreabă vorbind rar, rostind nu doar cuvânt după cuvânt, ci și literă după literă:
- B ă i c o n s t ă n ț e n e , t u n e-a i m â n j i t c l a n ț a? face el dimineața următoare…
- Da, eu … da’ cine altul credeai că este, recunosc eu dezinvolt. Să vă mai albiți și voi…
- Da, eu … da’ cine altul credeai că este, recunosc eu dezinvolt. Să vă mai albiți și voi…
În ziua aceea mai târziu, o păsărică îmi șoptește:
- Mădă, vezi că Zeze și camera lui vor la noapte să îți tragă un țambal…
Îi mulțumesc păsăricii și nu îmi vine să cred ce aud … camera mea era foarte unită și nu prea acceptam chestii de-astea să se întâmple, mai ales când era vorba de intruși din afară. Ce tupeu, îmi zic. Dar ia mai bine să fiu atent. Vorba aceea: UN OM PREVENIT ESTE UN OM SALVAT.
Dar ce este un țambal … noaptea se intră peste tine în cameră, ți se pune pătura în cap și începi să primești „bobârnace” peste coaste. Sau, ești întors cu salteaua și aruncat pe scheletul metalic al patului de campanie. Sau orice altceva neprevăzut. Depinde cât de inventivi sunt autorii. Și totul durează doar câteva secunde. Nici nu apuci să te dezmeticești.
Se face seara și se apropie ora stingerii. Ora 22. Îmi anunț colegii că noaptea care vine nu o să dorm în cameră. Le spun și de ce. Încearcă să mă convingă să rămân. Numai să îndrăznească, face culturistul camerei. Le spun că nu îmi este frică, dar în cazul în care mă caută… vreau să le mai ofer o surpriză. Adică încă o țeapă.
Verișorul meu, Adi, era și el student la Academie. În același an cu mine și chiar în aceeași companie, alt pluton însă. Stăteam pe același etaj, dar în camere diferite. Știam că un coleg de-al lui era plecat acasă. Și era un pat liber.
- Vere, te deranjează dacă dorm noaptea asta la tine?
- Nu. De loc, Mădăline. Dar ce s-a întâmplat?
Îi povestesc pe scurt povestea. Mă urc în pat, trag pătura peste cap și îi mai zic:
- De mă caută Zeze, îl trimiți la plimbare.
Bun și făcut. Pesemne că și antenele lui Zeze funcționau, pentru că el și ai lui au aflat că nu o să dorm în camera mea. Și la câteva momente după ce trăsesem pătura peste cap … cine credeți că intră în camera vărului… ZEZE.
- Ș t i i c u m v a u n d e e M ă d ă l i n? întreabă Zeze
- Nu l-am văzut în seara asta, îi răspunde vărul. Și îl trimite la plimbare, dându-i de înțeles că se pregătea de somn și trebuia stinsă lumina.
Am dormit așa de bine, chiar dacă eram într-un pat străin. Neîntors. Dimineața, la masă și raport vedeam privirile grupului inamic cum mă fixau. Le citeam atât ciuda din ochi, dar și curiozitatea: de unde am aflat de țambal și unde am dormit…
Ce tupeu fantastic…îmi ziceam în gând. Trebuie să le-o plătesc. Cu vârf și îndesat. Toată ziua m-am gândit la asta. Iar momentul a venit în aceeași seară, într-un mod neprevăzut și totodată cu un rezultat pe măsură.
Seara respectivă, pe la orele 21 s-a întâmplat să fie o pană de curent. Cum stăteam pe hol, îl văd pe Zeze care cobora împreună cu alți trei colegi de cameră la duș. Erau toți la bustul gol, cu prosoapele înfășurate la brâu și ustensilele de spălat în mână.
Bun… fac eu. Până se întorc ei afară se întunecă de tot. Iar pana asta de curent e numai bună. Nu o să se mai vadă nimic. Acu e de mine.
Ce vroiam eu să fac era ceva pueril. Vroiam ca la întoarcere să îi stropesc cu apă, de la etajul superior. Aveam unde să mă ascund apoi … la ultimul etaj, în camera unui student de anul 4, un basarabean pe nume Iura. Mic de statură, dar dublu în spate ca mine. Devenisem prieten cu el când întâmplător l-am ajutat să scape de o mahmureală puternică cu o pastilă și cu ceva mâncare. Mi-a zis atunci: Mădălin, dacă îi să ai ceva probleme, vină la mine!!!
Vroiam să îi ud, dar nu găseam un pet de 2 litri. Și pe întunericul ăla, de unde naiba să iei. Am găsit soluția salvatoare … mă duc la colonel în birou, unde era furierul lui, coleg de mine și de cameră cu Zeze și sigur trebuie să aibă o sticlă. Zis și făcut. Cobor la parter și deschid ușa:
- Moșule, îi zic …ai un pet gol de 2 litri?
Moșu’ (îi spuneam așa pentru că era mai în vârstă decât noi cu vreo 5-6 ani) ridică ochii spre mine. Completa, la lumina lumânării, niște hârtii:
- Deschide dulapul de acolo și caută una!
Îi mulțumesc și prin lumina slabă din cameră care abia ajungea în dulap, încep să caut prin el. Fericire!!! Și noroc. Pun mâna pe una dintre multele sticle de plastic din dulap și constat că este plină. Ce baftă am, zic… e gata plină.
Fug la etajul doi și mă pun pe așteptat. În curând o să apară și inamicii de la duș. Mă bucur că este pană de curent. E întuneric beznă pe scări. Le recunosc vocile și deschid sticla de 2 litri. Îmi miroase a ceva ciudat, dar nu dau importanță. Stau cu petul în mână, gata de atac. Văd niște umbre pe scări și recunosc râsul lui Zeze. Apăs și un jet puternic se îndreaptă spre ei lovindu-i, apoi urc în fugă scările până în camera lui Iura. În drum aud glasul unuia din cei pe care i-am stropit. Pare plângăcios și speriat: BĂĂĂĂ, CU CE M-AI UDAT!!!! Nu dau importanță strigătului. Sunt mândru că mi-a ieșit.
Intru în cameră lui Iura. Sunt în siguranță aici. Mă salut cu el și ne apucăm de vorbit. Însă persistă mirosul acela ciudat pe care l-am simțit pe hol când am deschis sticla.
- Miroase a palincă aici, face la un moment Iura
Și avea dreptate. Abia atunci am mirosit sticla și culmea … nu era apă așa cum crezusem eu ci palincă…
Mi-au pornit sinapsele ... pet de doi litri plin cu apă în dulapul comandantului de batalion? Și apoi strigătul de spaimă al colegului … AM FURAT PALINCA DOMNULUI COLONEL. Am pus-o dacă află…
Am lăsat lui Iura un borcan de palincă și după vreo 30 de minute am coborât la mine în cameră. Cu ce mai rămăsese din palincă. Nu venise încă lumina, deci eram tot la adăpostul întunericului.
În afară de Moșu’, comandantul de batalion mai avea un al doilea furier. Care stătea cu mine în dormitor. Deci trebuia să fiu atent să nu cumva să se afle. Intru încet în cameră și chem un coleg. Îi arăt petul cu palincă. Îi sticlesc ochii. Eu nu am chef de băut. Am destulă adrenalină în mine. Colegul meu pleacă cu sticla și iese din cămin.
Au trecut vreo două ore. Afară plouă de rupe. Pe ușă intră colegul de cameră căruia i-am dat sticla. E ud fleoașcă. Și criță de beat. Îl întreb încetișor: Ce ai făcut cu palinca? Îmi răspunde slab: Ce a mai rămas am dat-o la copaci!
Următoarea zi am dat nas în nas cu udații. Încheiem armistițiu. Nu cedez insistențelor lor și nu le dau detalii. Nici de palincă și nici de unde am dormit.
Până am plecat acasă, în vacanță, am avut emoții: Dacă află colonelul că i-am furat palinca? Dar mă linișteam cu un gând. Ce era să spună: Bă, care e nesimțitul care mi-a furat una dintre sticlele cu palincă dintre zecile pe care le aveam în birou?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu